Cum se poate slabi practicand Zumba® ?

05.07.2013 12:40

O sedinta de zumba dureaza in medie o ora, ca si in cazul aerobicului. In functie de intensitatea cu care se danseaza zumba, in cursul acestei sedinte, se pot consuma intre 500 si 800 calorii.

Miscarile zumba solicita si pun in miscare toate grupele de muschi, modeland si tonifiind corpul. In acelasi timp actioneaza precum exercitiile cardio, solicitand inima si imbunatatind sistemul cardio-vascular.

Pentru a avea rezultate vizibile pentru cei care vor sa slabeasca, zumba trebuie practicata cu consecventa, se recomanda intre 2 si 4 sedinte pe saptamana.

De asemenea, miscarea trebuie insotita de regim alimentar sanatos, fara abuzuri. Este indicat ca alimentatia sa contina acele produse care ajuta la arderea caloriilor (legume, fructe, nuci, iaurt, cereale integrale, alimente care furnizeaza proteine).

Inconveniente

Zumba este dificil de practicat acasa. Exista putine CD-uri cu muzica specifica pentru practicarea zumba (doar 3 CD-uri lansate oficial de la debutul zumba). De asemenea, nici DVD-uri cu coregrafia acestui dans nu se gasesc in comert (poate doar cu ajutorul Internetului pot fi achizitionate).

Zumba necesita mobilizare pentru efecte vizibile. La fel ca in cazul tuturor regimurilor de slabire sanatoase, care presupun miscare, este nevoie de multa vointa si perseverenta pentru a avea rezultate satisfacatoare.

Zumba nu poate fi practicata de toata lumea. Inainte de a incepe sa se practice zumba este nevoie de o minima conditie fizica, deoarece ritmurile se schimba rapid in cadrul exercitiilor, iar timpul dedicat recuperarii printr-o muzica mai lenta este redus.

Pentru a inlatura acest ultim inconvenient, au fost puse la punct Zumba Gold, pentru persoanele in varsta si Zumba Atomic, pentru copiii cu varste intre 5 si 12 ani.

Pe langa beneficiile fizice, zumba exercita o influenta benefica si asupra psihicului. Acest lucru se datoreaza faptului ca produsul Zumba, dupa cum ii arata si numele, contine din belsug amuzament si distractie.